Patru premii întâi la creaţie. Patru. Corina Chiriac îşi cere scuze că e răguşită.
...Ca să zic aşa, îmi odihnesc cazul.
duminică, 23 august 2009
Mamaia. TVR.
Ştiu, ştiu, s-a scris, se scrie, curg râuri-râuri despre amintitul festival. Şi sincer îmi cer scuze dacă repet opiniile altora (ceea ce este foarte posibil, că doar nu inventez eu roata).
Şi totuşi: eu nu pricep festivalul ăsta. În ruptul capului. În fiecare an iese prost. Ce înseamnă prost? Păi nu există ediţie în care să nu fie vreo microfonie. În care să nu cadă ceva pe la sunet. În care să nu te minunezi de alambicările organizatorice.
Cum ar fi: seara de gală. Se dau premiile - iată cum: prezentatorii anunţă şi invită în scenă premiantul. Vine premiantul. Prezentatorii iau de la una din hostesele aflate în apropiere un buchet de flori, o hârtie şi un trofeu. Premiantul le ia, pupă prezentatorul/-a şi... le returnează prompt aceleiaşi hostese.
Mobilizarea publicului s-a făcut în felul următor: după fiecare intervenţie a unuia dintre prezentatori, celălalt încheia obligat neapărat necesar cu "să o/îl aplaudăm". Yay, oh let's.
A şi fază; la un moment dat în aceeaşi seară de gală, prezentatoarea anunţă că în sală este şi Mircea Geoană. Deci scuzaţi-mi engleza repetată, dar who gives a giddy flying fuck?!
Şi ajung la cea mai nasoală chestie. Mă nu că sunt eu vreun talent. Nu că oi fi vreun critic de excepţie: cânt şi ascult muzică, poate mai mult decât alţii, cu siguranţă mai puţin decât mulţi. Dar problema e că se cântă prost. Staţi, nu săriţi în sus "biiiiine mă eşti tu deştept". Puţintincă răbdare. Se cântă prost în primul rând pentru că se falsează. Şi rău, grav de tot, te prinzi, te deranjează. Nu cred că a fost vreun concurent, la interpretare sau compoziţie, care să n-o facă.
Se cântă prost pentru că se urlă. Chiar aseară vorbeam cu cineva: mare parte din popul românesc e pe principiul încet pe strofă, tare pe refren. Luaţi orice melodie pop şi o să vedeţi, chiar aş vrea contraexemple, probabil că există câteva. Aşadar, calitatea se măsoară în cantitate: tare = bine.
Şi în triluri. Pe principiul cu cât încercăm mai mult (fără să reuşim) să cântăm mai ca Beyonce, cu atât suntem mai apreciaţi. Ştii ce le-aş zice oamenilor ăstora? Mark Knopfler, Norah Jones, Diana Krall, Natalie Imbruglia, BB King, Katie Melua, John Mayer, Billie Holiday, Ella Fitzgerald, Aurelian Andreescu, Florin Bogardo, Dave Matthews Band - ordinea e absolut aleatorie. Li se pot adăuga o tonă de alţii; sunt muzicieni care ştiu ce înseamnă să cânţi un singur sunet, simplu, o singură notă, sau să cânţi încet şi să răscoleşti.
Era o tipă (care a şi luat premiul special al Radioului, mi se pare), care a început să cânte ok, banal dar în regulă, şi care dintr-o dată începe să cânte ca la operă. Mă da culmea, cu voce serioasă de tot, voce de soprană în toată regula, chiar mişto. Jos pălăria pentru ea; dar să mor dacă avea vreo legătură. Cât nu cânta pe vocea aia (care era folosită mai mult ca solo, coloratură etc.) era complet neinteresantă. Repet, nu era rău, dar pur şi simplu nu-ţi rămânea în minte.
De fapt nu prea-ţi rămâne nimic în minte, cu câteva mici excepţii gen prestaţia (până la urmă nu rea) a lui Naomi sau a lui Romescu. În rest, este mai mult un spectacol de divertisment neintenţionat decât un festival cu muzicieni. De-asta nu înţeleg Mamaia.
Şi totuşi: eu nu pricep festivalul ăsta. În ruptul capului. În fiecare an iese prost. Ce înseamnă prost? Păi nu există ediţie în care să nu fie vreo microfonie. În care să nu cadă ceva pe la sunet. În care să nu te minunezi de alambicările organizatorice.
Cum ar fi: seara de gală. Se dau premiile - iată cum: prezentatorii anunţă şi invită în scenă premiantul. Vine premiantul. Prezentatorii iau de la una din hostesele aflate în apropiere un buchet de flori, o hârtie şi un trofeu. Premiantul le ia, pupă prezentatorul/-a şi... le returnează prompt aceleiaşi hostese.
Mobilizarea publicului s-a făcut în felul următor: după fiecare intervenţie a unuia dintre prezentatori, celălalt încheia obligat neapărat necesar cu "să o/îl aplaudăm". Yay, oh let's.
A şi fază; la un moment dat în aceeaşi seară de gală, prezentatoarea anunţă că în sală este şi Mircea Geoană. Deci scuzaţi-mi engleza repetată, dar who gives a giddy flying fuck?!
Şi ajung la cea mai nasoală chestie. Mă nu că sunt eu vreun talent. Nu că oi fi vreun critic de excepţie: cânt şi ascult muzică, poate mai mult decât alţii, cu siguranţă mai puţin decât mulţi. Dar problema e că se cântă prost. Staţi, nu săriţi în sus "biiiiine mă eşti tu deştept". Puţintincă răbdare. Se cântă prost în primul rând pentru că se falsează. Şi rău, grav de tot, te prinzi, te deranjează. Nu cred că a fost vreun concurent, la interpretare sau compoziţie, care să n-o facă.
Se cântă prost pentru că se urlă. Chiar aseară vorbeam cu cineva: mare parte din popul românesc e pe principiul încet pe strofă, tare pe refren. Luaţi orice melodie pop şi o să vedeţi, chiar aş vrea contraexemple, probabil că există câteva. Aşadar, calitatea se măsoară în cantitate: tare = bine.
Şi în triluri. Pe principiul cu cât încercăm mai mult (fără să reuşim) să cântăm mai ca Beyonce, cu atât suntem mai apreciaţi. Ştii ce le-aş zice oamenilor ăstora? Mark Knopfler, Norah Jones, Diana Krall, Natalie Imbruglia, BB King, Katie Melua, John Mayer, Billie Holiday, Ella Fitzgerald, Aurelian Andreescu, Florin Bogardo, Dave Matthews Band - ordinea e absolut aleatorie. Li se pot adăuga o tonă de alţii; sunt muzicieni care ştiu ce înseamnă să cânţi un singur sunet, simplu, o singură notă, sau să cânţi încet şi să răscoleşti.
Era o tipă (care a şi luat premiul special al Radioului, mi se pare), care a început să cânte ok, banal dar în regulă, şi care dintr-o dată începe să cânte ca la operă. Mă da culmea, cu voce serioasă de tot, voce de soprană în toată regula, chiar mişto. Jos pălăria pentru ea; dar să mor dacă avea vreo legătură. Cât nu cânta pe vocea aia (care era folosită mai mult ca solo, coloratură etc.) era complet neinteresantă. Repet, nu era rău, dar pur şi simplu nu-ţi rămânea în minte.
De fapt nu prea-ţi rămâne nimic în minte, cu câteva mici excepţii gen prestaţia (până la urmă nu rea) a lui Naomi sau a lui Romescu. În rest, este mai mult un spectacol de divertisment neintenţionat decât un festival cu muzicieni. De-asta nu înţeleg Mamaia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)