duminică, 19 aprilie 2009

din nou, Paştele

A mai fost un Paşte. Românesc, cum îl ştim. N-are sens să comentez felurile în care a fost sărbătorit - unii s-au îmbuibat, alţii au mers în cluburi, alţii au stat acasă. Fiecare după gust, chef şi posibilităţi.
Pe mine mă frapează în fiecare an, nu daţi ochii peste cap, ştiu că e clişeu, momentul de la biserică, luatul luminii. Este absolut fascinant să vezi oameni total diferiţi, din zone sociale total diferite, cum până la urmă amuţesc (ok, mai mult sau mai puţin) pentru un anumit lucru. O idee, în fond.
Nu e vorba aici de semnificaţia religioasă a momentului, ci de ideea unei sărbători. Că instinctiv, pentru câteva momente, o oră, o zi sau cât i-o ţine, oamenii vor să fie un pic mai buni. Instinctul ăsta mi se pare minunat. Mai multe chestii m-au făcut în ultima perioadă să-mi schimb puţin părerea despre sărbători în general; mulţi tindem să le considerăm o povară - uneori pentru că sunt incomode, alteori pentru că presupun bătaie de cap (sarmale? miel, drob careva?) şi se transformă într-o corvoadă (eterna întrebare cu ce facem de revelion, spre exemplu).
Pe de altă parte, dacă reuşim să ne bucurăm de fiecare sărbătoare, eu zic că ajungem un pic mai buni. Poate mai răbdători.

Promit ca postările viitoare să fie mai acide :)